Ziarul VĂLENII – EDITORIALE

EDITORIAL 42

Iată ce se va întreba cetăţeanul atunci când va vota. Omul lângă urna de vot se află faţă în faţă cu propria-i conştiinţă. El va trebui să înţeleagă că opţiunea sa pentru unul sau pentru celălalt va determina viitorul urbei sale şi va avea implicaţii majore asupra propriei sale vieţi. În cabina de vot nu mai contează partidul care l-a propus pe unul sau pe celălalt. NU orientările doctrinare contează în alegerile locale, ci Omul contează. Omul cu majusculă! Va fi o competiţie a experienţelor personale, a valorilor individuale, a entităţilor pe care le reprezintă fiecare, ca locuitor al urbei, ca imagine proiectată în conştiinţa conlocuitorilor săi. Omul care va fi ales trebuie să aibă, pe lângă calităţile morale obligatorii şi o doză crescută de valoare! şi nu o valoare oarecare, ci numai aceea pusă în slujba semenilor, a tuturor celor din jur, valoare care străluceşte, care demonstrează, antrenează şi uneşte, dezgheaţă şi topeşte zăgazurile, frânele, urâtul şi nefirescul.
La nivelul oraşului Vălenii de Munte sunt doi “grei” care se vor “lupta” în arena alegerilor locale: Constantin Ioniţă şi Constantin Florin. Ceea ce-i aseamănă este faptul că ambii sunt oameni de afaceri. Ceea ce-i deosebeşte esenţial, însă, este caracterul şi tipul de afaceri pe care le face unul vizavi de celălalt. Constantin Ioniţă nu a făcut niciodată afaceri cu statul, pe când grosul afacerilor lui Constantin Florin îl constituie contractele grase cu statul, cu Primăria care gestionează banul public, al cetăţeanului contribuabil. Primărie unde tronează bunul său prieten, slujitor al intereselor de grup şi mai puţin al intereselor cetăţenilor acestui oraş. Pe cine punem în capul obştei ca gospodar şef al localităţii?

Gh. BURDUJAN

EDITORIAL 41

Ion Iliescu este genial atunci când “botează” pe câte cineva: “Măi animalule” – pe Radu Mazăre, “prostănac” pe Mircea Geoană, “Cârlan” pe Crin Anto-nescu! Cu Antonescu a nimerit-o cel mai bine, pentru că în DEX cârlanul este definit astfel: “miel sau ied care a încetat să mai sugă (…)”! Prin Moldova, cârlanului i se mai spune şi mârlan. Adică: “om prost crescut, grosolan, necioplit; bădăran, ţopârlan”! Şi oare ce altceva este Antonescu Crin prin discursurile sale tupeiste cu atacuri directe la preşedintele statului român? Cã traversează o criză de personalitate nu cred că mai este cazul să demonstrăm. Ofticându-se că nu-l poate acuza pe Traian Băsescu de cantitatea imensă de zăpadă căzută din înaltul cerului, Antonescu Crin se prinde cu mâinile, cu dinţii din gura-i vorbitoare la telefon, de fundul (gol) al lui Boc. Cu alte cuvinte, crizat de faptul că nu i se (mai) acordă o importanţă majoră şi că recentele schimbări la nivelul administraţiei centrale i-au cam tras peste bot, Crin Antonescu l-a muşcat pe Emil Boc de partea dorsală într-o emisiune TV , de 2 lei, recent difuzatã pe canalele TV ale securistului şi prietenului său de suflet, Dan Voiculescu . Vorbim despre antene, desigur. După ce novicele Ponta “s-a scăpat” în Parlamentul României, printr-un discurs mai degrabă sobru decât infantil, turbarea l-a cuprins pe Felix securistul, părintele de facto al Alianţei comuniste, convocându-şi de urgenţă la sediul Grivco cele 3 păpuşi comice din fruntea USL. Apoi i-a comandat gâdelui Gâdea sã-l execute pe Ponta la Antena 3. Hidra cu trei capete, această struţocămilă care este USL, se află în criză evidentă. 

Gh. BURDUJAN

EDITORIAL 40

Acesta este subtextul şi esenţa urletelor pe care Antonescu Crin le-a slobozit în şedinţa extraordinară a Parlamentului României. Victoraş Ponta , copreşedinte a struţocămilei politice Alianţa Socialistă, nu a fost mai prejos. Ascultându-l pe Antonescu l-am avut pe Caţavencu lui Caragiale în faţa ochilor… Un discurs cu spume la gură, studiat şi repetat ore în şir în faţa oglinzii, din care s-a reliefat un singur cuvânt: “jos”! Şi doar trei substantive: Bãsescu, Boc, Guvernul. Orice frază ar fi debitat sfârşea cu aceste trei cuvinte. Ştiu ei bine Antonescu şi Ponta ceea ce cer. Vor Puterea, Puterea cu orice preţ. “Scoală-te tu, ca să mă pun eu”! Deşi afirmă contrariul. Din păcate există multă lume naivă care se uită în gura lor, care îşi imaginează, amară iluzie, că odată ce aceştia vor pune mâna pe putere, în România va şi începe să curgă râuri de lapte şi miere. Oameni orbiţi de promisiuni deşarte şi înfierbântaţi de necazurile proprii care sunt reale şi nu trebuie eludate, nu mai văd realitatea aşa cum este ea: miliarde de oameni de pe întreaga planetă au de suferit din cauza crizei economice şi financiare care a cuprins şi România. Antonescu-Ponta nu au curajul să le spună cetăţenilor din piaţă că NU le vor da pensii mărite, că NU vor majora salariile, că NU le vor rezolva doleanţele, pentru că NU AU CUM. Din acest punct de vedere prestaţia lor politică este una periculoasă pentru că riscă să ducă în neant ceea ce s-a putut realiza până acum prin sacrificiul românilor. De ce nu mai au răbdare câteva luni până vor avea loc alegerile la termen? E simplu. Au simţit că economia începe, încet dar sigur, să se redreseze şi că există riscul ca ei şi alianţa lor comunistă, să scadă în sondaje şi să piardă alegerile. 

Gheorghe BURDUJAN

EDITORIAL 39

Teama este cea mai jalnică stare a fiinţei umane. Frica te înjoseşte în faţa propriei tale conştiinţe.
Frica este definită în DEX ca o stare de adâncă nelinişte şi tulburare , provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă. 
Frica atacă demnitatea în esenţa ei, frica te face să taci, să tăinuieşti adevărul, să ascunzi, să treci nepăsător pe lângă o nedreptate care ţi se face ţie sau altuia, să inventezi scenarii apocaliptice , să crezi că toate forţele răului sunt îndreptate asupra ta, să duci o viaţă de iepure, să te ascunzi în văgăuni existenţiale, să aplauzi atunci când nu e nimic de aplaudat, să faci din normalitate un fapt excepţional doar pentru a fi pe placul şefului sau a unui factor de decizie în comunitate. Teama de a nu pierde privilegii , închipuite sau reale, te face să-ţi trădezi prietenii, să nu te ţii de cuvânt, să amâni hotărâri, să nu semnezi, să nu îţi asumi responsabilităţi, să renunţi, în final, la condiţia de om.
Am cunoscut, în Vălenii de Munte (şi nu numai aici) oameni de o valoare excepţională care mi-au destăinuit lucruri de interes public , dar care nu sunt dispuşi să le rostească cu voce tare. Pentru că au copii care trebuie să obţină o slujbă la stat, pentru că au nevoie de Primărie, pentru că le e mai dragă liniştea, o linişte plină de compromisuri. Şi mai jalnici sunt aceia cărora le e frică de vecinătatea unui om vertical. Nu încerc să le descifrez resorturile ce-i fac pe aceştia să-şi construiască viaţa astfel, dar nu pot să-i înţeleg, nicidecum să le accept atitudinea.
Ei nu vor şti niciodată ce înseamnă să fii cuprins de lumina binefăcătoare a valorilor umane, preponderent pozitive! Pentru că le e frică!

Gh. BURDUJAN

Trei sunt expresiile care-mi crează mie semne de mirare: “om cu sânge albastru”, “om de afaceri” şi “om politic”! Toate acestea au în comun unitatea semantică: “om”. Carevasăzică toţi sunt oameni. Au două mâini, două picioare şi câte un capăt pe umeri. Bun. şi atunci ce îi deosebeşte pre ei de omul simplu, de omul obişnuit? Profilul activităţii se vor grăbi mulţi să spună. Dar care este profilul activităţii omului cu “sânge albastru”? Faptul că s-a născut pe un tron nu-l face, în percepţia mea, cu nimic deosebit faţă de acela care s-a născut într-o albie. Amândoi nou-născuţii au, cel puţin teoretic, şanse egale de reuşită în cursa existenţială. Noi oamenii ceilalţi, maturii, venim şi-i punem unuia un zbenghi în frunte şi-l facem “ales” şi “uns” să fie peste mulţime, iar pe celălalt îl facem supusul primului. De ce această orânduire?
În zilele acestea, mare parte dintre jurnaliştii de frunte ai acestei ţări (printre care, spre regretul meu, şi Cristian Tudor Popescu şi Emil Hurezeanu) au fost isterizaţi de “discursul”, auziţi dumneavoastră, “istoric” al regelui Mihai în Parlamentul României. Cum s-a mai entuziasmat CTP despre felul în care s-a aşezat regele pe jilţ, despre felul cum îşi ducea mâinile, cum le ţinea, despre felul cum păşea etc. Lucrurile sunt mult mai simple: vorbim despre un om care tocmai a împlinit 90 de ani! Îi dorim şi noi La mulţi ani! Emil Hurezeanu ne explica năzdrăvănia cum Ziua Armatei Române, sărbătorită tot pe 25 octombrie, s-a născut din ziua regelui . Antena 3 i-a dedicat programe speciale, la fel şi Realitatea TV şi mai toate televiziunile ai căror producători stau mai prost cu istoria adevărată a acestei ţări. 
Nu altfel stau lucrurile şi cu sintagma “om de afaceri”. Cum a ajuns Dinu Patriciu “om de afaceri”? Simplu. A fentat statul român cu 600.000.000 de euro. Despre ce afaceri vorbim? Dar Miron Mitrea ? Cum a ajuns el “om politic”?

Gh. BURDUJAN

EDITORIAL 36

După cum veţi putea citi în pagina 3 din această ediţie, Primarul Oraşului Vălenii de Munte, Mircea Niţu ne solicită “dreptul” de a-şi face cunoscut un “Punct de vedere” referitor la “articole şi interviuri care conţin opinii cu privire la activitatea Instituţiei Primarului oraşului Vălenii de Munte”. Până aici totul se înscrie în alfabetul normalităţii care este efectul unei cauze preexistente şi în codul de conduită deontolo-gică a activităţii jurnalistice. Numai că, în finalul acelui “Punct de vedere”, domnul primar Mircea Niţu recurge la o ameninţare voalată: “(…) nu aş dori să fiu pus în situaţia în care să fac publice în întregime motivele pentru care a fost încheiată colaborarea cu dumneavoastră”! Ceea ce ar putea conduce, pe cititorul neavizat, la ideea că publicaţia noastră ar fi avut, vreodată, o “ colaborare ” cu domnia sa. În speţă (vezi numerele 24 ºi 25 ale ziarului “VÃLENII”), singura “colaborare” a constat în existenţa unui Contract de închiriere între Primărie şi SC VALTE SRL (care edita ziarul la acea dată). Prin urmare, fac încă o dată precizarea, aici, în clar: ziarul VĂLENII nu a avut vreodată o colaborare cu Primăria sau cu primarul acestui oraş. Ziarul nostru a fiinat ca publicaţie independentă, echidistantă şi autofinanţată! În replică (pentru că am şi eu dreptul acesta), nu aş vrea să fiu pus în situaţia de a face public adevărata “relaţie” dintre redacţia noastră şi actualul primar (în special în campania electorală din 2008), sau să public stenograma şedinţei din 21 aprilie 2009, biroul primarului, ora 10,15, cu durata de 56 de minute şi 26 de secunde), şedinţă în care primarul Mircea Niţu îşi înfiinţează propriul său ziar! Abuzul la care face referinţă “Bula primarului” a fost comis NU de către Instituţia Primarului, ci de primarul însuşi, alături de secretarul oraşului, Paul Inţă, şi de Elena Niţu ( contabil şef). De faţă fiind şi martori!

Gh. BURDUJAN

EDITORIAL 35

Nu pot trece cu uşurinţă peste aceste cuvinte rostite cu seninătate într-o ştire televizată: “Valoarea e chiar bună…, e chiar mică”! Ele aparţin domnului primar al Oraşului Vălenii de Munte, Mircea Niţu şi se referă la suma de 65.000 de euro alocată de la bugetul local pentru construirea unei toalete publice. În aparenţă este o simplă afirmaţie, o simplă evaluare, un simplu răspuns la o simplă întrebare. Pe fond, însă, aceste cuvinte desenează profilul moral al celui care le rosteşte. Ce om poate să spună “valoarea e mică, e chiar bună” fără nicio tresărire a vocii, atunci când vorbeşte despre o sumă şi despre un obiectiv care au isterizat întreaga presă românească? Nu pot trece cu uşurinţă nici peste nedreptatea care li se face tinerilor atunci când li se refuză locuri de muncă ce sunt rezervate pensionarilor de lux ai Văleniului. Nu pot trece cu uşurinţă peste nepotismul care încă se mai practică cu înverşunare pe aceste minunate meleaguri. Nu pot trece cu uşurinţă peste abuzurile, peste discriminările, peste învârtelile care se fac cu banul public de către o gaşcă de înavuţiţi pe banii statului, deştepţi ori şmecheri care-şi fac firme oportuniste pentru a prinde un contract sau două cu Primăria, după care dispar în neant. Nu pot trece cu vederea fariseismul ridicat la rang de politică administrativă, peste oamenii cu mai multe feţe, peste bugetarii mercantili aflaţi în posturi cheie prin care se scurg banii bietului cetăţean contribuabil . Nu pot trece cu uşurinţă peste nesimţire, peste aroganţă sau pur şi simplu peste sfidare .

Gh. BURDUJAN